Atat de obosita...

N-am mai scris de 2 ani. Fara putin. Faceam 23. Nu stiu cate iubiri am ratat in 2 ani. Dar am obosit. Am obosit sa ascult promisiuni, si sa cred in ele. Am obosit sa caut fericirea. Am obosit sa nu pot iubi. Am obosit sa iubesc si sa-l pierd. Acum obosesc sa ma intorc in acelasi loc, sa joc acelasi dans vicios, sa ies ametita din hora. Dar totusi o fac. Sunt o naluca, o umbra si am obosit sa bantui singura. Am obosit sa astept sa fie bine, am obosit sa dau totul si sa raman eu cu mine, goala si pustie intre patru pereti si-o toamna grea... E ca ruleta ruseasca, dar ma impusc singura pe zi ce trece. Utimul glont l-am luat dupa 2 luni. Acum ma intorc in 2 ani de rodeo si impuscaturi. Nimic nu-mi face bine, constientizez. Dar sunt prinsa in acest dans murdar, simt ca ma ascunde, ca ma pazeste. Nu vreau sa-mi stearga nimeni petele, o sa le acopar iar cu lacrimi. Nu stiu cand o sa fie bine, aparent niciodata. Bine e doar pentru o zi, o luna, doua. Bine - ma faci tu. Tu, care umbli hoinar in cautarea mea. Tu, suflet ratacit, gaseste-ti calea catre mine si vino sa ma repari. Vino sa culegi bucatelele rupte din mine. Vino sa ma intregesti cu-n sentiment bun. Vino sa-mi incalzesti suflarea in toamna rece. Vino sa-mi tii de cald la suflet. Vino sa ma odihnesti, c-am obost sa te astept. Am obosit sa nu fie nimic bine. Dar am obosit sa depind de cate-un suflet, care mi-a ars cate-un gram din suflet. Ardea cum o faceau lacrimile mele, cand am vazut iar patru pereti. Doar ai mei. La urma urmei, tot singura trebuie sa ma odihnesc, sa ma caut pe mine, nici acum nu m-am gasit. Mie trebuie sa-mi pun zid, degeaba l-am ridicat, tot ti-ai catarat vorbele pe el pana l-ai daramat. Impreuna cu mine. Totul e non-sens. Nimic nu e bine. Nu stiu ce vreau. Ar trebui sa vreau ceva? Nu conteaza ce vreau, totul are un final. Am obosit... e toamna iar!